miercuri, 28 ianuarie 2009

Doamne, cât a trecut!

Ne cerem scuze pentru somnul de peste toamnă şi un pic din iarnă! :)

Prima veste este că trupa s-a mărit şi a trecut sub oblăduirea FJT şi AONGTR. Noii membri, pentru moment, sunt Bianca Dejanu (pe care o veţi putea urmări în S-a întâmplat într-o joi), Alexandra Zota ( va juca în Fermoare, nasturi şi capse) şi Sabrina Nicolescu (în Crize). Le urăm bun venit!

Dintre veştile pentru noul an putem să vă spunem că pregătim trei noi piese: Crize, de Mihai Ignat, Fermoare, nasturi şi capse, de acelaşi autor, şi S-a întâmplat într-o joi, de Elise Wilk.

O altă veste este că vom juca din nou Nişte ţărani. Deja am făcut-o pentru o primă dată anul acesta, la Infoestival, Concursul de Teatru de la Colegiul Naţional "Dr Grigore Moisil" din Braşov. Vor mai urma şi alte reprezentaţii.

Trupa noastră îşi propune să joace on a regular basis în clubul Joy Art din Braşov, cu locaţia pe str. Brânduşelor 54, şi la orice concurs pot ajunge. Vor urma puneri în scenă interesante şi reprezentaţii prin ţară, la Bucureşti, Arad, Timişoara, Iaşi, Bacău, Alexandria şi altele. Deci ne puteţi urmări! :)

Pe curând!